Ce este detartrajul ?

Cu siguranta stii ca cel mai important aspect al sanatatii in general si din punct de vedere dentar in mod special, este preventia. Cum poti preveni mai bine decat printr-o igiena corespunzatoare? Ei bine, de foarte multe ori aceasta nu este de ajuns, astfel incat vizitele periodice la medic trebuie sa includa si anumite lucrari de igienizare, cum este cazul detartrajului, alaturi de periajul profesional.

Acum probabil te vei intreba ce este detartrajul, insa pentru a intelege cat mai bine este important sa stii ca pe suprafata dintilor se acumuleaza cu timpul tartru, factor favorizant al aparitiei si dezvoltarii placii bacteriene.

Ei bine, scopul detartrajului este de a indeparta aceste acumulari de tartru si curatarea placii bacteriene, oferind o suprafata a dintilor cat mai neteda, curata si cu un aspect mult mai placut.

Cum se realizeaza acest detartraj ?

In mod normal sunt doua metode de a se realiza detartrajul, una manuala care nu mai este atat de des folosita si care are avantajul de a indeparta foarte precis tartrul, insa poate prezenta un grad de disconfort. Pe de alta parte, mai exista si o metoda cu ultrasunete sau aer comprimat, fiind cea mai des folosita in prezent. Aparatura folosita reuseste sa concentreze sunete cu frecventa inalta, care ajung la suprafata tartrului si il sparg, alaturi de un jet folosit pentru a curata zona si pentru a evita supraincalzirea dintelui.

De foarte multe aceste doua metode sunt combinate pentru a creste eficienta procedurii.

Ce mai trebuie sa stii ?

Folosind ultimele tehnologii pentru detartraj, gradul de disconfort este unul cat se poate de scazut, insa mai pot aparea anumite sangerari, fapt ce de altfel este absolut normal si nu trebuie sa fie un motiv care sa ingrijoreze.

Inainte de a face un detartraj, este important sa anunti medicul stomatolog daca ai folosit medicamente anticoagulante sau daca ai mai avut parte de sangerari abundente, asta deoarece exista riscul de a se produce din nou.

De cate ori trebuie realizat ?

Este important de stiut ca detartrajul este recomandat a se face periodic, in functie de anumiti factori, de exemplu cei care consuma des produse contraindicate precum sucuri acidulate, cafele sau sunt fumatori, trebuie sa vina mai des. In mod normal se recomanda ca intre doua sedinte de detartraj sa treaca o perioada de aproximativ 6 luni, iar in cazul in care exista un stil de viata mai putin sanatos pentru dantura, cum este cel anterior mentionat, se poate face o sedinta la fiecare 4 luni.

Totodata, foare multa lume considera ca daca nu este vizibil tartrul nu exista, ceea ce este complet fals, deoarece in stare incipienta acesta este mai greu de observat dar isi face efectul, astfel ca detartrajul nu trebuie deloc evitat sau efectuat doar atunci cand observam anumite pete pe dantura.

Nu in ultimul rand, pentru a fi cat se poate de eficient, detartrajul trebuie sa fie urmat de un periaj profesional si de fluorizare. In urma tuturor acestor proceduri se face o igienizare completa, iar aspectul va fi unul mult mai placut si sanatos.