Terapie Restaurativă

Tehnici moderne pentru îndepărtarea țesutului cariat și reconstituirea părții dentare

PROGRAMARE ONLINE
Servicii Terapie Restaurativa

Scurtă descriere

Toată lumea știe câte ceva despre cariile dentare. Acestea constituie una dintre cele mai frecvențe afecțiuni ale danturii. Indiferent de vârsta la care te afli, acestea își pot face apariția în cavitatea ta bucală, fiind și cauza cea mai frecventă de pierdere a dinților.

Pentru a înțelege mai bine modul în care le poți preveni, trebuie să știi că acestea apar în urma depunerii plăcii bacteriene. Organismele microscopice din placa bacteriană îți vor ataca smalțul dentar, formând astfel anumite cavități (carii).

Știm că acestea sunt nedureroase și tocmai de aceea multe persoane aleg să nu își facă griji în privința lor. Tu nu trebuie să procedezi astfel. Ia în considerare faptul că, în prima fază evolutivă, acestea pot fi tratate extrem de ușor.

Meriți un zâmbet superb și lipsit de carii! Materialele compozite de ultimă generație pe care le folosim atunci când vine vorba despre tratarea acestui tip de afecțiuni au scopul de a-i reda (în detaliu) aspectul inițial al danturii tale.

Care sunt principalele avantaje ale materialelor estetice ?

  • Materialele compozite estetice au capacitatea de a restaura rezistența naturală a dintelui

  • Dinții tratați cu ajutorul materiale estetice vor avea din nou un aspect foarte natural și sănătos
  • Dinții refăcuți cu materiale estetice sunt mai puțin sensibili decât dinții refăcuți cu amalgam

Terapia restaurativă modernă

Acest gen de terapie constă în înlăturarea țesutului deteriorat și-n remodelarea completă a zonei afectate, folosind numai materiale de top.

Clinica noastră dispune de un sistem modern de izolare a dintelui (DIGĂ), pe care îl utilizăm și prin intermediul căruia îți vom oferi siguranța actului de însănătoșire dentară.

Totuși, trebuie să ai în vedere faptul că poți preveni apariția cariilor, urmându-ne sfaturile:

  • Spală-te pe dinți de 2 ori pe zi, folosind o pastă de dinți pe bază de fluor

  • Folosește ața interdentară

  • Vizitează-ne în mod regulat, o dată la 6 luni, pentru a beneficia de pe urma unui control

  DOTĂRI CLINICĂ

DOCTORI 3
ASISTENTE 2
CABINETE 2
RADIOLOGIE 1
STERILIZARE 1

  PROGRAM CLINICĂ

Luni - Vineri 10:00 - 20:00
Sâmbătă Închis
Duminică Închis

  LOCALIZARE CLINICĂ

Clinică Dr. Șerban

• formular de programare •

    [wpgdprc "Sunt de acord cu stocarea și utilizarea datelor mele în acest site"]