Caută
Close this search box.

Igienizare dentară profesională
București Sector 1 - Clinica Dr. Șerban

Igienizarea dentară completă vine exact acolo unde periuța nu ajunge și duce rutina de acasă mai departe: îndepărtează depunerile acumulate în timp și ajută la menținerea sănătății gingiilor și a dinților. Previne problemele precum cariile sau inflamațiile gingivale.

intrebari igienizare dentara profesionala

Ce înseamnă igienizare dentară?

Igienizarea dentară este o procedură prin care se îndepărtează placa bacteriană și tartrul acumulat pe dinți și gingii. Deși mulți pacienți au o rutină de igienă orală strictă, cu periuță de dinți și ață dentară, igienizarea dentară în cabinet este necesară pentru a ajunge în spațiile interdentare greu accesibile întocmai pentru a menține sănătatea orală.

igienizare dentara bucuresti

Etapele igienizării dentare

Detartrajul

Se îndepărtează tartrul întărit care nu mai iese la periaj, inclusiv cel de la baza gingiei. Ajută la reducerea inflamației și a sângerării gingivale, cât și la prevenirea parodontozei.

Air Flow

După ce se dăm jos tartrul, urmează curățarea petelor. Cafeaua, ceaiul, vinul sau fumatul lasă urme pe dinți. Air Flow este un jet fin cu apă și pulbere specială care spală suprafața dinților și îndepărtează colorările superficiale. Dinții arată mai curați și mai netezi la atingere.

Periajul profesional

Este etapa de finisaj. Folosim periuțe și paste speciale pentru a netezi suprafața dinților. O suprafață mai netedă înseamnă că placa bacteriană se depune mai greu ulterior. Practic, dinții rămân mai ușor de întreținut acasă.

Aplicarea de fluor

La final, aplicăm un gel cu fluor care ajută la întărirea smalțului. Este util mai ales dacă ai sensibilitate sau predispoziție la carii. Fluorul susține rezistența dinților în fața atacurilor acide din alimentație.

Beneficiile igienizării dentare

Igienizarea dentară susține atât aspectul plăcut al zâmbetului, cât și menținerea sănătății dinților și gingiilor pe termen lung. Iată care sunt beneficiile:

Tartrul care rămâne pe dinți apasă pe gingie și o irită în timp. Dacă nu este îndepărtat, inflamația poate avansa și afecta structurile care susțin dintele. Igienizarea profesională curăță aceste depuneri și ajută la menținerea gingiilor într-o stare bună.

Placa bacteriană și tartrul se văd în timp pe dinți sub formă de pete sau zone mai închise la culoare. Air Flow curăță aceste depuneri superficiale și redă un aspect mai curat, cu o suprafață mai netedă.

Cariile apar când bacteriile și resturile alimentare rămân mult timp pe dinți. Igienizarea profesională îndepărtează aceste depuneri și ajută la menținerea unui mediu oral mai curat, ceea ce poate previni apariția cariilor și a complicațiilor ulterioare.

Igienizarea dentară ajută la menținerea sănătății în cavitatea orală și controlează inflamațiile gingivale. Afecțiunile orale pot crește riscul de boli sistemice, cum ar fi bolile cardiovasculare, așa că menținerea unei igiene dentare bune este strict necesară.

igienizare dentara beneficii
Igienizare dentara copii bucuresti

Igienizarea dentară pentru copii

Igienizarea dentară este la fel de importantă și pentru copii. Dinții de lapte creează spațiul pentru dinții permanenți și influențează modul în care aceștia vor erupe, iar îngrijirea lor corectă susține dezvoltarea corectă a danturii.

Igienizările periodice îi ajută pe copii să-și mențină dinții sănătoși și să evite problemele care pot apărea odată cu creșterea, iar părinții îi învață că nu au motiv de teamă.

De ce este importantă igienizarea dentară la copii?

Unii părinți cred că dinții de lapte nu au nevoie de aceeași atenție, pentru că oricum vor crește alții. Totuși, acești dinți pot face carii rapid, iar igienizarea profesională ajută la menținerea lor sănătoasă și la formarea unor obiceiuri corecte de îngrijire încă de mici.

Prin expunerea la îngrijirea dentară de la o vârstă fragedă, copiii se familiarizează cu vizitele la dentist și învață să acorde o atenție deosebită igienei orale.

Cum se desfășoară procedura de igienizare dentară pentru copii?

Igienizarea dentară la copii urmează aceiași pași ca la adulți, însă este adaptată vârstei lor, cu atenție la confort și accent pe răbdare, abordarea noastră fiind prietenoasă.

  • Detartraj blând: depunerile sunt îndepărtate cu instrumente potrivite pentru cei mici, într-un ritm calm, astfel încât copilul să se simtă în siguranță.
  • Air Flow pentru copii: folosim o intensitate redusă, iar medicul dentist folosește arome plăcute, pentru ca experiența să fie ușor de acceptat.
  • Fluorizarea: la final, se aplică fluor pentru a susține rezistența smalțului deoarece copiii sunt mult mai vulnerabili în fața cariilor.

Îngrijirea după igienizare dentară

Pentru a prelungi beneficiile igienizării dentare, noi avem câteva recomandări pentru îngrijirea dentară de după procedură.

Ce să faci după procedură

  • Evită alimentele și băuturile precum cafeaua, ceaiul sau vinul roșu în primele 24 de ore.
  • Mănâncă alimente mai moi, dure sau crocante în primele ore după procedură și amână fumatul. Periază dinții delicat, cu o periuță cu peri moi, evită presiunea excesivă și clătește cu apă sau cu apă de gură recomandată pentru a calma gingiile sensibile.

Igiena orală zilnică

Pentru a menține rezultatele igienizării dentare pentru un timp mai lung, este important să îți periezi dinții de cel puțin două ori pe zi și să folosești ața dentară pentru a elimina resturile alimentare dintre dinți. De asemenea, este util să folosești apă de gură antibacteriană pentru a reduce bacteriile din cavitatea orală.

Vizite regulate la dentist

Recomandăm, în general, efectuarea unei igienizări dentare complete o dată la șase luni. În cazul pacienților cu probleme gingivale sau parodontale, stabilim împreună un interval mai scurt, adaptat situației clinice.

Cât durează o igienizare dentară?

Durata unei igienizări dentare depinde de starea dinților și a gingiilor. De regulă, procedura durează 30 – 60 de minute, în funcție de depunerile existente și de pacient.

Factori care influențează durata procedurii

  1. Cantitatea de tartru: depunerile mai mari necesită mai mult timp pentru a fi îndepărtate.
  2. Starea gingiilor: în cazurile de gingivită sau paradontoză, lucrăm într-un ritm mai lent, ceea ce poate prelungi ședința.
  3. Tehnici și etape: Detartrajul, periajul profesional și Air Flow-ul sunt realizate pe rând, iar durata totală depinde de ce este necesar în fiecare caz.

Durata procedurii pentru copii

Igienizarea dentară pentru copii durează 20 – 30 de minute, deoarece tartrul acumulat este, în general, mai puțin, iar procedurile sunt adaptate pentru a fi cât mai confortabile.

cat dureaza o igienizare dentara

Igienizare dentară profesională – Preț

La Clinica Stomatologică Dr. Șerban, prețul pentru o igienizare dentară profesională variază în funcție de complexitatea cazului și de procedurile incluse.

O ședință completă (care include detartraj, periaj profesional și Air Flow) pornește de la 400 RON. Prețul reflectă etapele realizate în cadrul vizitei, stabilite după evaluarea clinică.

Pentru un cost exact, programează o consultație. În cadrul acesteia evaluăm situația dentară și explicăm clar ce presupune intervenția recomandată.

Mituri și adevăruri despre igienizarea dentară

Există numeroase mituri despre igienizarea dentară, iar acest lucru poate crea confuzie și chiar reticență în rândul pacienților.

Iată câteva dintre cele mai frecvente mituri și adevărurile din spatele lor:

“Igienizarea dentară doare”

În general, igienizarea dentară nu doare iar igienizarea dentară este bine tolerată. Majoritatea pacienților resimt maxim o ușoară sensibilitate, mai ales în zonele unde există depuneri mai mari. Dacă gingiile sunt inflamate sau există sensibilitate accentuată, adaptăm intensitatea procedurii și, la nevoie, folosim anestezie locală pentru un confort sporit.

“Igienizarea dentară = albirea dinților”

Mulți confundă igienizarea cu albirea dentară. Igienizarea îndepărtează petele de suprafață și depunerile, astfel încât dinții capătă un aspect mai curat, dar nu automat mai alb. Albirea presupune o procedură diferită, realizată separat, care acționează asupra culorii smalțului.

“Igienizarea frecventă afectează smalțul”

Există ideea că igienizarea făcută regulat ar putea slăbi smalțul. Fiindcă noi o realizăm corect, la intervale recomandate, procedura îndepărtează depunerile fără a afecta structura dintelui. Prin curățarea tartrului și a plăcii bacteriene, dinții și gingiile se mențin într-o stare mai bună pe termen lung.

 

De ce să alegi Clinica Dr. Șerban pentru o igienizare dentară?

Alegerea clinicii pentru igienizarea dentară înseamnă încredere. În cabinetul nostru, punem accent pe claritate, comunicare și grijă reală față de fiecare pacient. Lucrăm organizat, explicăm fiecare etapă și adaptăm intervenția la situația concretă din scaun.

Experiența echipei medicale

Medicii noștri au experiență în igienă orală, profilaxie, implantologie, tratamente complexe și nu numai. Fiecare medic explică pașii procedurii pe înțelesul pacientului și urmărește atent reacția gingiilor și a dinților. Personalizăm recomandările în funcție de vârstă, sensibilitate și istoric.

Tehnologie avansată

Folosim echipamente moderne pentru detartraj și sisteme Air Flow, alese pentru precizie și control. Reglăm intensitatea în funcție de confortul pacientului și de starea sa, astfel încât procedura să fie mai bine tolerată.

Servicii personalizate

Fiecare pacient primește un plan adaptat din partea noastră: intervale de control, recomandări de igienă acasă și soluții potrivite pentru situația sa. Tratăm diferit un copil, un adult cu sensibilitate sau un pacient cu probleme gingivale, pentru că fiecare caz are particularitățile lui.

Programează-te online sau telefonic, sunând la 0758074415 acum.

intrebari igienizare dentara profesionala

Întrebări frecvente despre igienizarea dentară

Mai jos găsești răspunsuri la întrebările pe care le primim des despre igienizarea dentară. Le-am explicat simplu, astfel încât să știi la ce să te aștepți și să vii la programare cu mai multă încredere.

În mod obișnuit, recomandăm o igienizare la 6 luni. Dacă gingiile sunt mai sensibile sau există predispoziție la depuneri rapide, stabilim împreună un interval mai scurt, adaptat situației tale.

Pentru majoritatea pacienților, procedura este ușor de suportat. Poți simți o sensibilitate trecătoare în zonele cu depuneri mai mari, iar dacă este nevoie, folosim anestezie locală pentru confort suplimentar.

Comunică acest lucru de la început, pentru ca noi să ajustăm intensitatea și să folosim instrumente potrivite. Lucrăm mai delicat și aplicăm soluții care protejează zonele sensibile.

Mănâncă înainte de programare și evită băuturile care colorează dinții în ziua respectivă. În rest, nu este nevoie de pregătiri speciale.

Poți avea sensibilitate ușoară la rece sau cald, care trece rapid. Senzația predominantă este de dinți mai curați și mai netezi.

Da. Adaptăm instrumentele și tehnica astfel încât să curățăm eficient și în jurul lucrărilor protetice (precum implanturile / coroanele / alte restaurări dentare), fără a le afecta.

Ești gata să zâmbești din nou?

Părerile pacienților noștri

Doctor Șerban
4.8
Based on 85 reviews
powered by Google
Monica DraganMonica Dragan
19:30 14 Feb 24
Multumiri întregii echipe atât pentru profesionalismul cu care abordează și rezolva problemele medicale, cat și pentru comunicarea clara și empatia pe care o manifesta fata de pacienți.
mirela silaghimirela silaghi
09:36 14 Feb 24
Medici de o înaltă ținută profesională ! Condițiile și serviciile sunt la cele mai înalte standarde. Recomand din toată inima. Felicitări echipei și mult succes !
Simona FilipSimona Filip
21:29 19 Oct 23
Recomand aceasta clinica atat din perspectiva unui medic cat si cea de pacient. Profesionalismul si empatia pe care o vei intalni iti vor da increderea ca ai ales locul si oamenii potriviti.
George DumitriuGeorge Dumitriu
17:02 29 Sep 23
Relatia mea cu personalul clinicii Dr Serban si in primul rand cu Dl doctor a devenit ceva familiar mai mult decat relația dr-pacient.Pe langa calitatile si dedicarea personalului conditiile ,seriozitatea si pina la urma calitatea serviciilor toate sunt premlum si la pretul corect.Le doresc tot binele din lume si sa stiu ca sunt acolo pentru mine si fam mea!!
js_loader
Sună acum! Locatie